Cum a devenit John D. Rockefeller primul miliardar din istorie?

Cum reușește un tânăr, pornit de la munca câmpului, să devină contabil, apoi, înainte de a împlini 40 de ani, un veritabil titan al petrolului? Aceasta este povestea lui John D. Rockefeller, omul care avea să fie încoronat, în anul 1916, drept primul miliardar din istoria omenirii.

John D. Rockefeller și-a croit drumul spre panteonul celor mai bogați americani acaparând controlul asupra unei industrii petroliere aflate abia la începuturi. Înarmat cu o viziune de afaceri prudentă, dar extraordinar de inteligentă, a pus bazele unor practici care i-au permis să domine cea mai mare parte a acestui nou sector economic înainte de a ajunge la vârsta de 40 de ani. Compania sa, Standard Oil, a devenit colosul rafinăriilor din țară, o mașinărie de făcut bani care îi aducea profituri zilnice fabuloase. Modul său abil de a naviga apele tulburi ale industriei și adoptarea unor tactici de afaceri monopoliste l-au propulsat în vârful piramidei financiare, consacrându-l drept primul miliardar al istoriei.^[sursa]

John D. Rockefeller: anii de formare și primele incursiuni în afaceri

Născut în Richford, New York, SUA în iulie 1839, John D. Rockefeller a avut o copilărie marcată de contraste. Tatăl său, un vânzător ambulant cu reputație de escroc, contrasta puternic cu mama sa, o femeie profund religioasă, care i-a insuflat tânărului John etica muncii și principiile chibzuinței financiare.

Încă de mic, Rockefeller a demonstrat un talent nativ pentru cifre, o abilitate ce avea să se dovedească crucială în cariera sa de om de afaceri. În jurul vârstei de 14 ani, familia s-a mutat în Cleveland, din statul american Ohio. Acolo, a început să lucreze pentru fermierii locali, dar a descoperit rapid că munca fizică istovitoare nu era pe placul său. Hotărât să urmeze o altă cale, John D. Rockefeller s-a înscris la Colegiul Comercial Folsom, unde a studiat caligrafia și tainele contabilității. A absolvit în anul 1855 și a pornit în căutarea unui post de contabil în efervescentul oraș Cleveland.

După mai multe refuzuri, tenacitatea i-a fost răsplătită: a fost angajat ca asistent contabil la firma Hewitt and Tuttle. Aici, a deprins rapid practicile contabile uzuale și a început să se implice activ în operațiunile comerciale ale companiei. Simțind însă chemarea antreprenoriatului, în anul 1859, Rockefeller a părăsit firma pentru a-și urma propriile ambiții. S-a asociat astfel cu Maurice B. Clark, investind împreună suma considerabilă de 4.000 de dolari pentru a fonda Clark and Rockefeller. Firma lor activa ca intermediar comercial, specializându-se în vânzarea de produse agricole. Au realizat profituri substanțiale în timpul Războiului Civil American, vânzând carne, cereale și fân către guvernul federal.

Rockefeller era însă un vizionar, mereu în căutare de noi oportunități, mereu dornic să-și extindă profiturile. Descoperirea petrolului în august 1859, prin forajul realizat de Edwin Drake la Titusville, Pennsylvania, nu i-a scăpat. Intuind potențialul uriaș al acestei industrii în plină expansiune, Rockefeller a decis să acționeze. Clark și Rockefeller s-au alăturat lui Samuel Andrews, un expert în rafinare, pentru a pune bazele unei afaceri în acest domeniu. După ce Rockefeller a cumpărat participația lui Clark în anul 1865, compania a fost redenumită în Rockefeller and Andrews.

Împreună, Andrews și Rockefeller au conceput un plan ambițios: stabilizarea prețurilor volatile din industria petrolieră. Conștienți că piața era încă limitată și prețurile fluctuau haotic, au abordat cel mai mare concurent local din Cleveland, Oliver H. Payne, propunându-i un parteneriat strategic. Din această colaborare s-a născut, în ianuarie 1870, Standard Oil Company – entitatea care avea să devină sinonimă cu succesul fulminant și averea exponențială a lui John D. Rockefeller.

Industria petrolieră la sfârșitul secolului al XIX-lea

Descoperirea petrolului la Titusville în anul 1859 a marcat startul goanei după „aurul negru” în Statele Unite. Revoluția Industrială oferea inovațiile tehnologice necesare pentru extragerea eficientă a resurselor naturale. Compania Pennsylvania Oil Rock, angajându-l pe Edwin Drake să foreze primul puț, a deschis poarta către o nouă eră. Până în anii 1860, Pennsylvania producea deja milioane de barili de petrol anual. Această abundență a dus însă la instabilitate: prețurile s-au prăbușit din cauza producției masive și a cererii încă limitate.

Industria părea să intre într-un con de umbră după ce Thomas Edison a inventat becul cu incandescență în 1879, diminuând nevoia de petrol pentru iluminat. Totuși, viziunea lui John D. Rockefeller avea să salveze situația. Intrând în joc exact la momentul potrivit, el s-a concentrat pe rafinarea petrolului, creând instalații extrem de eficiente, cu costuri reduse. Obiectivul său era clar: eficiență maximă, utilizarea integrală a resurselor și minimizarea risipei. Această strategie a permis companiei Standard Oil să-și surclaseze competitorii, cumpărându-i sau scoțându-i pur și simplu de pe piață.

Standard Oil Company: ascensiunea unui imperiu

În anul 1871, John D. Rockefeller și partenerii săi au pus la cale un plan îndrăzneț: consolidarea rafinăriilor de petrol pentru a stopa fluctuațiile haotice ale prețurilor și a câștiga controlul asupra industriei. În următorul deceniu, Rockefeller a abordat sistematic competitorii, propunându-le înțelegeri de preluare. Într-o mișcare abilă menită să atragă colaborarea, le oferea acestora acțiuni la Standard Oil, evaluate echitabil în raport cu valoarea firmelor lor. Unii proprietari de rafinării au fost chiar integrați în structura de conducere a Standard Oil. Într-un singur an, Rockefeller a reușit să absoarbă sau să cumpere majoritatea rafinăriilor din Cleveland.

Următorul pas strategic a fost extinderea dincolo de granițele statului Ohio și negocierea unor acorduri avantajoase cu companiile feroviare pentru a reduce costurile de transport. A început să fuzioneze cu rafinării din Pennsylvania și a achiziționat conducte petroliere. În a doua jumătate a anilor 1870, a preluat controlul asupra celei mai mari părți a Empire Transportation Company (ETC), o subsidiară a căii ferate Pennsylvania Railroad, care deținea conducte, vagoane-cisternă și terminale vitale în portul New York. La acel moment, Rockefeller avea deja o înțelegere solidă cu Pennsylvania Railroad, care transporta peste jumătate din petrolul Standard Oil. A negociat acorduri similare și cu alte linii feroviare majore, precum Erie Railroad, Baltimore and Ohio și New York Central, extinzând ulterior rețeaua.

Secretul succesului în negocierile cu transportatorii feroviari consta în promisiunea unui volum constant și uriaș de marfă. Companiile feroviare erau atrase de perspectiva unor afaceri sigure și predictibile. În schimbul acestui volum garantat, Rockefeller obținea reduceri substanțiale (așa-numitele rebates) la tarifele de transport pentru Standard Oil. Drept urmare, puținii competitori rămași pe piață nu mai puteau concura cu prețurile practicate de către Standard Oil, neavând acces la aceleași costuri de transport reduse.

Până în anul 1878, Standard Oil Company controla aproximativ 90% din capacitatea de rafinare a petrolului din întreaga țară. La doar 40 de ani și la numai un deceniu de la înființarea companiei, John D. Rockefeller devenise un adevărat magnat al petrolului, un maestru al eficienței care eliminase intermediarii inutili pentru a maximiza profiturile imperiului său.

În 1882, la sugestia avocatului Samuel Dodd, a fost creat Standard Oil Trust. Această structură ingenioasă, condusă de către un consiliu de 9 administratori, permitea companiei să opereze la nivel național prin entități aparent independente. În realitate, toate rafinăriile continuau să colaboreze sub umbrela trustului, iar Rockefeller își menținea controlul ferm și gestiona ansamblul. În deceniul următor, tacticile de afaceri ale Standard Oil au devenit tot mai agresive, atrăgând atenția publicului și a autorităților și pregătind terenul pentru căderea monopolului.

Asaltul legislației antitrust asupra Standard Oil

Preocupat de puterea crescândă a monopolurilor care sugrumau diverse industrii, senatorul de Ohio, John Sherman, a propus în anul 1890 o lege menită să le combată. Legea Sherman Antitrust, promulgată în iulie 1890, oferea guvernului federal pârghiile necesare pentru a interveni în practicile de afaceri, permițând desființarea trusturilor care acaparau industrii întregi și eliminau concurența.

Inițial, legea a avut o aplicabilitate limitată, eșuând, de exemplu, în cazul American Sugar Refining Company (procesul Statele Unite vs. E. C. Knight Company, 1895). Însă, în anii următori, eficacitatea sa a crescut, în special sub președinția lui Theodore Roosevelt, supranumit „spărgătorul de trusturi” pentru determinarea sa de a dizolva monopolurile.

Standard Oil Trust a intrat în vizorul autorităților când procurorul general din Ohio, David K. Watson, a intentat un proces împotriva companiei pentru încălcarea legii Sherman. Deși Standard Oil a pierdut inițial procesul, decizia a fost ulterior anulată în apel. Dizolvarea efectivă a trustului a fost amânată până în anul 1911, când Curtea Supremă a Statelor Unite a decis definitiv că Standard Oil funcționa ca un trust ilegal.

S-a ordonat dizolvarea Standard Oil, iar gigantul a fost divizat în mai multe companii independente. Cu toate acestea, multe dintre aceste noi entități au continuat să colaboreze și să folosească numele de „Standard Oil”, adăugând denumirea statului în care operau. Compania originală Standard Oil a rămas în Ohio. Multe dintre firmele rezultate din divizare au fost ulterior absorbite de corporații mai mari. De exemplu, Standard Oil Company of New Jersey a devenit, în cele din urmă, parte a ExxonMobil, iar British Petroleum (BP) a achiziționat Standard Oil Company of Ohio în anul 1987 pentru aproape 8 miliarde de dolari.

John D. Rockefeller: primul miliardar și filantropul de după retragere

Chiar și după dizolvarea imperiului său, John D. Rockefeller a continuat să acumuleze profituri uriașe. Explozia industriei automobilistice, alimentată de Modelul T accesibil produs de către Henry Ford, a creat o cerere fără precedent pentru petrol. Industria era din nou în plin avânt, iar acțiunile deținute de către Rockefeller la companiile succesoare valorau enorm. La acel moment, însă, Rockefeller se retrăsese deja din activitatea curentă. Încă de la sfârșitul anilor 1890, își redusese implicarea în conducerea Standard Oil, dedicându-se tot mai mult filantropiei.

În ciuda reputației sale de om de afaceri nemilos, care eliminase numeroși concurenți, Rockefeller a direcționat o parte considerabilă a averii sale către cauze caritabile. A contribuit decisiv la înființarea Universității din Chicago, donând aproape 35 de milioane de dolari în primele două decenii de existență ale acesteia. A fondat Institutul Rockefeller pentru Cercetare Medicală (devenit ulterior Universitatea Rockefeller), sprijinind progresul în medicină. În anul 1913, a creat Fundația Rockefeller, dedicată susținerii sănătății publice la nivel global.

Consacrarea supremă a venit în 1916, când ziarele din întreaga lume l-au proclamat pe John D. Rockefeller drept primul miliardar din istorie. Spre sfârșitul vieții, a distribuit o mare parte din avere moștenitorilor săi și fundațiilor filantropice. S-a stins din viață în reședința sa din Ormond Beach, Florida, pe 23 mai 1937, la vârsta de 97 de ani și a fost înmormântat în cimitirul Lakeview din Cleveland, orașul unde a început extraordinara sa ascensiune.