Fuga lui Pacepa: cum a produs trădarea unui singur general mai multe daune decât seismul din 1977

Pe 29 iulie 1978, un loc rămânea gol în cursa Frankfurt–București. Îl rezervase generalul Ion Mihai Pacepa, unul dintre cei mai puternici oameni din aparatul de informații externe al României comuniste. Nu s-a urcat niciodată în avion. DefectareaTrecerea și rămânerea în Occident a unui oficial sau agent al unui regim comunist, de regulă însoțită de predarea de informații secrete. Fuga lui Pacepa (1978) e cea mai importantă defecțiune din istoria României comuniste. sa avea să devină cea mai grea lovitură de spionaj încasată de blocul estic în timpul Războiului Rece, oferind CIA-ului acces fără precedent la rețelele românești.

Dispăruse deja din camera sa de la hotelul Intercontinental din Köln, lăsând în urmă stiloul, agenda și o pereche de ochelari. Câteva luni mai târziu, în cercurile Securității circula o comparație care spunea totul despre proporțiile dezastrului:

„La București, în cercuri apropiate organelor de securitate se vorbește că rămânerea generalului Pacepa în Occident a cauzat mai multe pagube decât cutremurul din 1977.”

A înțelege modul în care a fost orchestrată fuga lui Ion Mihai Pacepa dezvăluie nu doar vulnerabilitățile sistemului de spionaj, ci și corupția profundă care măcina regimul condus de Nicolae Ceaușescu la cel mai înalt nivel.

Cum poate cântări dispariția unui singur om mai greu decât un seism? Documentele Departamentului Securității Statului oferă un răspuns — și el nu are nimic de-a face cu geologia.

Un trădător de rang înalt, trecut la arhivă

Din documentele fostei D.I.E. (Direcția de Informații Externe, principala structură de spionaj a României), Ion Mihai Pacepa a fost înregistrat în arhivele ofițerilor ca un mare trădător național. Alături de el apar și alte nume din vechea conducere a unității de informații externe: Ștefan AndreiMinistru al afacerilor externe al RSR între 1978 și 1985 și unul dintre apropiații lui Nicolae Ceaușescu; ulterior viceprim-ministru. A fost arestat după Revoluția din 1989., Doicaru NicolaeGeneral de securitate și cel mai longeviv șef al spionajului extern românesc (DIE, 1959–1978), superiorul direct al lui Pacepa. Și-a pierdut funcțiile după defecțiune; a murit în 1991, împușcat la o „partidă de vânătoare și alți foști demnitari.

După actul de trădare, mai mulți ofițeri au întocmit rapoarte în care erau consemnate relațiile lui Gheorghe Oprea cu Pacepa, dar și cu alte cadre din conducerea fostei U.M. 0920.Numele de cod oficial sub care funcționa D.G.I.E. (Direcția Generală de Informații Externe). Acoperirea militară era folosită pentru a ascunde adevărata natură a operațiunilor de spionaj în documentele administrative. Trăsătura de fond a acuzațiilor era încălcarea flagrantă a normelor de selecționare, cunoaștere, instruire, educare și promovare a cadrelor — o abatere descrisă în raport ca fiind: „de întronare a unui climat de minciună și abateri de la regulile generale ale muncii de securitate.”

Descoperirea trădării a deschis un întreg lanț de dosare. Din ele reieșea că și alți ofițeri ai U.M. 0920 fuseseră implicați în acte de trădare cât timp se aflaseră în străinătate.

Documentele susțin că generalul frecventa adesea cabinetul și avea legături strânse cu Nicolae Ecobescu.Diplomat de carieră; adjunct al ministrului afacerilor externe (1969–1973) și șef al Protocolului de Stat al României (1973–1983) — funcția pe care o deținea la momentul defecțiunii; ulterior ambasador în Grecia. La domiciliile din București, dar și la vila din Breaza aflată în proprietatea lui Ecobescu, Pacepa ar fi putut prelua informații care vizau domeniul politic al partidului și al statului. Ion Stănescu,Demnitar comunist și general; președinte al Consiliului Securității Statului (1968–1972) și apoi ministru de interne (1972–1973) — practic, fostul șef al Securității. care nu a raportat imediat inadvertențele generalului, poartă în rapoarte o vină pentru lipsa de tact în demascarea „trădătorului”.

Rețeaua de cadouri: cum se cumpărau relațiile

O mare parte din acuzații privește sistemul de favoruri prin care Ion Pacepa își cultiva relațiile de la vârf. Informațiile furnizate de Manea Gheorghe, Pădurariu Ion, Marcu Gheorghe, Gheorghe Aurel, Constantin Ștefan și Știrbu Simion arătau că, pentru a-l apropia pe Ștefan Andrei, generalul recurgea la cadouri și invitații la mese. Protocolul acestor mese includea băuturi fine de origine franceză, aduse de cadre aflate în Franța sau în alte țări occidentale, fără ca vreodată contravaloarea lor să fie achitată.

Darurile către Ștefan Andrei erau numeroase și variate:

• băuturi, țigări, obiecte de îmbrăcăminte pentru el și familia sa;
• bijuterii, aparatură tehnică de radio-televiziune, bibelouri și obiecte din cristal;
• articole de cosmetică, discuri, cărți;
• tablouri pictate de artiști de valoare.

Aceste bunuri erau scoase din străinătate prin diverse mijloace, inclusiv prin curieratul diplomatic,Sistem de transport internațional destinat corespondenței oficiale între un stat și ambasadele sale. Beneficiază de imunitate absolută — valizele diplomatice nu pot fi percheziționate sau oprite la vamă (folosite în acest caz abuziv, pentru contrabandă). la cererea expresă a „trădătorului” și cu mențiunea clară că erau destinate lui Ștefan Andrei, fără rambursarea contravalorii. În anul 1976, Pacepa s-a ocupat de aducerea în țară a unei biblioteci în stil florentin de sufragerie, la un preț mult sub cel al pieței.

La mesele oferite, discuțiile dintre Pacepa, Doicaru Nicolae și Ștefan Andrei alunecau spre politica partidului comunist și spre statutul internațional al țării. Legăturile dintre cei trei apar și în rapoartele privind deplasările lor în străinătate. Mărturiile lui Manea Gheorghe pomenesc chiar o înțelegere între Doicaru și Ștefan Andrei în privința călătoriilor externe. În preajma deplasării lui Ștefan Andrei și a lui Pacepa în S.U.A., cei doi ar fi avut contacte și discuții cu consilieri și cadre din C.I.A.

Ambasadorul care și-a depășit atribuțiile

Dintr-o altă serie de dosare reiese relația lui Pacepa cu Nicolae Nicolae,Inginer și demnitar comunist, ambasador al României la Washington (1976–1978) și ofițer acoperit al DIE; a fost înlăturat din structuri după defecțiunea lui Pacepa. aflat într-o ascensiune continuă. La vizitele generalului în Statele Unite, acolo unde Nicolae Nicolae era ambasador, se organizau mese festive, iar Pacepa era tratat drept invitat de onoare în familia acestuia.

În timpul vizitei din aprilie 1978, ambasadorul și-ar fi depășit atribuțiile: l-ar fi ajutat pe general să organizeze demonstrații — după modelul celor ale maghiarilor de la New York — folosind sursele furnizate de rezidența din S.U.A. Cei doi împărtășeau, potrivit rapoartelor, antecedente social-politice și trăsături negative de caracter comune, puse în slujba unor funcții tot mai înalte.

Ținta nu era însă doar „tovarășul” Ștefan Andrei. Pe listă figurau și alți ambasadori, consilieri de ambasadă, șefi de agenții economice sau oameni cu însărcinări speciale aflați în afara țării:

• Căruntu Constantin, Mărgineanu Ion, Datcu Ion, Iacob Ionașcu;
• Marcu Gheorghe, Caraman Mihai, Dorobanțu Victor, Negoiță Dan;
• Constantin Ștefan, Fodor Napoleon, Dumitrescu Titus și alții.

„Stat în stat”: mecanica abuzului

Raportul Ministerului de Interne – Departamentul Securității StatuluiCunoscut generic drept Securitatea. Poliția politică secretă a regimului comunist din România, responsabilă de supravegherea, controlul, reprimarea populației interne și coordonarea spionajului extern. cuprinde un plan cu principalele concluzii ale cercetărilor asupra trădării. Din el se desprinde o rivalitate acută între Doicaru și Pacepa, ambii vânând funcții cât mai înalte.

Practicile abuzive atribuite celor doi erau numeroase:

• instalarea unor mijloace de înregistrare în secret a discuțiilor, în locuri special amenajate;
• cenzurarea telegramelor din exterior și verificarea conținutului lor — cum s-a întâmplat cu Decretul Prezidențial privind organizarea și funcționarea fostului Departament de Informații Externe;
• acordarea de vize pentru plecarea definitivă din țară a unor familii, în schimbul unor vile, apartamente sau autoturisme.

La acestea se adaugă preocuparea celor doi pentru date secrete de importanță deosebită pentru statul român, centralizarea transmiterilor cifrate și elaborarea Ordinului 000235/1973, care le-a permis să controleze întreaga activitate informativă și să evite verificarea a ceea ce făceau dincolo de granițe. Rapoartele mai vorbesc despre dezinformare, consum economic exagerat — de la menținerea nejustificată a unor clădiri până la abonamente numeroase la presa străină și întreținerea parcului auto.

Peste toate se așază acuzația de furt intelectual comis deliberat prin mijloace operative, alături de fenomene de corupție, abateri de la morală, indisciplină, abuzuri și ilegalități. Se obișnuia chiar ca membrii de partid să fie interogați după ședințe, îndeosebi despre obiectul discuțiilor.

Punctajul eliberat de aceeași instituție adaugă concluzii despre activitatea și personalitatea generalului: semnalări privind infiltrarea unor trădători în aparatul D.G.I.E. — piste care duceau, de fapt, chiar la Pacepa —, scurgeri de informații despre activitatea D.G.I.E., divulgarea unor secrete, tolerarea corupției, încălcarea hotărârilor de partid și a ordinelor Comandantului Suprem, practicarea deliberată a dezinformării și sustragerea aparatului de sub control.

Dosarele rămase deschise

Colectivul însărcinat cu cercetarea cauzelor și condițiilor care au favorizat trădarea a lăsat, la momentul respectiv, mai multe cazuri în lucru:

• Acțiunea „Peregrinii”O operațiune strict secretă și cinică a Securității prin care statul român comunist aproba cererile de emigrare definitivă ale unor cetățeni (mai ales evrei și germani) doar în schimbul unor sume mari în valută, mașini sau utilaje aduse din Occident. (1978);
• Acțiunea „FOKKER”;
• Acțiunea „MELITA” (1978);
• Trădări și alte probleme.

Un episod de detaliu spune mult despre atmosfera anchetelor. Printr-o scrisoare a Ministerului de Externe din 6 noiembrie 1978, Marcu Petrică semnala că Dana Pacepa, fiica generalului, ar fi deținut ilegal și sub un nume fictiv un garaj în imobilul din București, Strada Camil Petrescu numărul 6. Cercetările la fața locului au arătat că garajul aparținea efectivului U.M. 0763Denumire de acoperire a unei unități militare din aparatul de securitate al RSR. și era folosit abuziv de general.

Cauzele adânci ale trădării sunt inventariate în Raportul generalului-maior în rezervă Neagu Cosma: promovarea în funcții înalte a unor oameni cu nereguli politice sau imorali, susținerea unei politici prin metode de securitate, plasarea unor persoane în puncte-cheie pentru obținerea de informații, influențarea prin calomnii, dezinformări și „cadouri și servicii de tot felul…”, contraspionajul și, nu în ultimul rând, crearea unui stat în stat. Dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Pacepa erau menționați: Ștefan Andrei, Pungan, Oprea, Luchian, Stanciu, Mircea Aurel, Manolescu și Tincu.

Cum s-a desfășurat fuga lui Ion Mihai Pacepa de la hotelul din Köln

În iulie 1978, generalul fusese trimis în R.F.G.Republica Federală Germania (Germania de Vest). În perioada Războiului Rece, statul german democratic și capitalist, despărțit de Zidul Berlinului de partea estică (R.D.G.), care se afla sub control sovietic. pentru a negocia cu firma de avioane FOKKER. Pe 29 iulie avea rezervat un loc în cursa Frankfurt–București. Nu s-a prezentat la aeroport și dispăruse deja de la hotelul din Köln. Abia pe 10 august, agențiile de presă U.P.I. și Reuter transmiteau din Washington că Pacepa rămăsese în Occident. Defecțiunea a decapitat conducerea spionajului extern: Doicaru, superiorul său, fusese deja înlăturat de la șefia DIE cu câteva luni înainte și avea să fie destituit definitiv în august 1978.

Undele de șoc s-au propagat imediat. Din anumite surse reieșea că fuseseră prinși 12 generali și ofițeri superiori de securitate. Printre cei arestați se numărau Luchian, președintele Comisiei guvernamentale de pașapoarte și vize, și Tincu, directorul general al vămilor. La domiciliile altor ofițeri se făceau percheziții și cercetări ample.

Aici comparația cu dezastrul natural își găsește temeiul. Un buletin din 9 noiembrie 1979 arăta că un așa-zis „cutremur Pacepa” făcuse ravagii în sânul Ministerului Afacerilor Externe, unde mai mulți directori, generali și ofițeri fuseseră schimbați din funcție. Seismul din 1977 dărâmase clădiri; acesta demola cariere, ierarhii și încrederea regimului în propriul aparat.

Fuga unei familii

Din surse afiliate organelor de justiție s-a aflat că nu doar generalul plecase din România, ci și soția și fiica sa. Ele ar fi obținut pașapoartele pe baza unui certificat medical pentru fiică, care indica nevoia unui tratament în străinătate — document eliberat de doctorul Alexiu, subaltern al fostului ministru al sănătății, Nicolae Nicolaescu.

Portretul intim al generalului, așa cum apare în dosare, e departe de imaginea unui om de fier. În discuțiile purtate cu Bikel Ivan, Pacepa era descris ca un om fricos; se relata despre impotența sa și despre viciul beției al soției, care, în ultima perioadă, ar fi exagerat cu băutura. Chiar și relația cu Doicaru Nicolae fusese, la început, tensionată: Doicaru îl privea cu multe rezerve.

Cât despre amploarea reală a pagubelor, colonelul Moga Vasile o rezuma fără menajamente:

„ [...] aria de activitate a trădătorului Mihai Pacepa a fost extrem de mare și cu posibilități multiple, nu numai de a culege informații pentru că, dacă s-ar fi rezumat doar la această latură, ar însemna că în momentul de față robinetul scurgerii informațiilor s-a închis.”

Două versiuni și o pereche de ochelari

Ce s-a întâmplat, de fapt, în seara de 29 iulie? Dosarele păstrează două povești care nu se împacă.

Pe 13 noiembrie 1978, Bisir Ileana Constanța, o prietenă a Ileanei Pacepa, se prezenta la un consult medical. Într-un plan pregătit dinainte, soția generalului redeschidea discuția despre familie. Din vorbele ei reieșea că, în august 1978, doi cetățeni vest-germani se opriseră în fața casei Ileanei Pacepa din București, aducând servieta generalului — cu stiloul, agenda și ochelarii lui înăuntru. Tot ei povesteau evenimentele din seara de 29 iulie 1978: peste general ar fi intrat doi indivizi necunoscuți, care l-au poftit afară din hotel. Surprins și grăbit, generalul și-a lăsat toate obiectele personale în cameră. A fost urcat într-o mașină și dus la ambasada S.U.A. din Köln.

Din această versiune, soția a tras concluzia că dispariția nu fusese premeditată — mai ales că soțul ei nu și-ar fi lăsat niciodată „ochelarii de care nu se despărțea niciodată.”

Cealaltă poveste ține de viața personală a generalului. Ion Mihai Pacepa ar fi avut drept concubină pe fosta solistă de muzică populară Mărioara Tănase. La moartea ei, ar fi făcut o criză de nervi; prietena soției păstra chiar o fotografie cu cei doi pe o plajă, la mare. După dispariția concubinei, generalul ar fi avut o altă amantă — despre care nu știa decât șoferul său.

Rămâne, până la capăt, o ambiguitate: dezertare calculată sau ridicare surprinsă în plină noapte? Arhivele Securității au consemnat totul — cadourile, dosarele, arestările, pagubele comparate cu un cutremur — dar nu au putut lămuri ce a purtat, în seara aceea, un om care nu-și uita niciodată ochelarii.

Indiferent de circumstanțele acelei nopți, consecințele au fost definitive: dezertarea a expus rețelele de agenți acoperiți și a forțat regimul comunist să își restructureze din temelii întregul aparat de contraspionaj.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU