13 iunie 1990: cele 3 zile în care peste 10.000 de mineri au luat cu asalt Bucureștiul la chemarea lui Ion Iliescu

Pe 13 iunie 1990, evacuarea în forță a ultimilor manifestanți din Piața Universității a aruncat Capitala în haos, deschizând drumul celei mai brutale intervenții postdecembriste. Câteva ore mai târziu, în zorii zilei de 14 iunie, peste 10.000 de ortaci din Valea Jiului luau cu asalt Bucureștiul. Mineriada din 13-15 iunie 1990 a lăsat în urmă crime, mii de victime și o rană nevindecată: un dosar istoric ce continuă să fie blocat în justiție.

Ce s-a petrecut între acel răsărit și acel discurs — și cine a răspuns pentru ce s-a petrecut — sunt întrebări la care România dă și azi un răspuns incomplet. Atât de incomplet încât, la 36 de ani distanță, dosarul a fost trimis în aprilie 2025 în fața judecătorilor, iar în aprilie 2026 a fost retrimis, încă o dată, la procurori. Înțelegerea mecanismului din spatele acelor zile arată cum violența de stat, mascată sub pretextul „restabilirii ordinii”, a distrus vieți și a paralizat aflarea adevărului juridic timp de aproape patru decenii.

De ce era lume în Piața Universității

Înainte de mineri, a fost protestul. Din aprilie 1990, timp de peste 50 de zile, zeci de mii de oameni au transformat Piața Universității în centrul nemulțumirii față de regimul condus de Ion Iliescu. Majoritatea acestora cereau aplicarea Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, care ar fi interzis foștilor activiști comuniști și ofițeri de Securitate să ocupe funcții publice. După alegerile din 20 mai, câștigate categoric de Frontul Salvării Naționale, manifestația a slăbit, dar nu s-a stins.

În seara de 11 iunie 1990, într-o ședință de guvern la care participa și Ion Iliescu, premierul Petre Roman decide evacuarea prin forță a ultimilor manifestanți. În noaptea de 12 spre 13 iunie, forțele de ordine operează arestări și eliberează piața. Aici începe ceea ce a rămas în memorie drept cea mai violentă mineriadă.

Cea mai violentă mineriadă postdecembristă

Pe 13 iunie 1990 a început cea mai violentă mineriadă din România de după 1989. Protestele pașnice din Piața Universității, îndreptate împotriva Guvernului condus de Frontul Salvării Naționale, au fost reprimate brutal. Pretextul invocat a fost reinstaurarea ordinii.

Reprimarea s-a desfășurat între 13 și 15 iunie 1990. Forțele de ordine au acționat cu ajutorul minerilor din Valea Jiului, veniți în Capitală la îndemnul lui Ion Iliescu.

Cine a chemat minerii în 1990 și cum au ocupat Bucureștiul

Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit, pe 14 iunie. Au venit și din alte părți ale țării. Așa se face că Bucureștiul a fost „ocupat” de peste 10.000 de ortaci — până la 20.000, după alte estimări.

S-au împărțit în grupuri și au pornit spre mai multe puncte din Capitală. I-a întâmpinat, de la balconul Guvernului, însuși președintele. Ion Iliescu i-a îndemnat să „facă curăţenie”.

„Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, spunea Ion Iliescu.

Pe protestatarii din piață i-a descris drept „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.

Au pretins că au venit „să planteze panseluțe”

Cel mai mare grup a ajuns în Piața Universității. Acolo, minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul.

În realitate, au ocupat piața. Au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București. Au bătut pe oricine întâlneau în cale: studenți, profesori, manifestanți. Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. Distrugerile provocate au fost importante.

Televiziunea, partidele, redacțiile

Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”.

Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL. Nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor — au fost vandalizate.

Pe traseul minerilor s-au aflat și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste. România liberă a suferit distrugeri mari. Un comitet al minerilor a „decretat” că ziarul nu mai are voie să apară.

„Oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”

Pe 15 iunie, la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire:

„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”

Câți oameni au murit la Mineriada din 1990: bilanțul victimelor

Bilanțul celor 3 zile de violențe a fost consemnat în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990:

• 4 morți;
• peste 1.300 de răniți;
• peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal;
• pagube materiale imense.

Pentru toate acestea, vreme de peste trei decenii nu a fost tras la răspundere nimeni.

„Crimele nu se prescriu”: verdictul de la Strasbourg

Faptul că dosarul a supraviețuit trei decenii de tergiversări se datorează, în bună măsură, unei decizii dinafara țării. Pe 17 septembrie 2014, în cauza Mocanu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru ancheta ineficientă privind evenimentele din iunie 1990.

Marea Cameră a stabilit un principiu fără cale de întoarcere: crimele de la Mineriadă nu se pot prescrie, fiind infracțiuni împotriva umanității. Curtea a cerut României să reia cercetările și să creeze un mecanism oficial de compensații pentru victime și familiile lor.

Procurorul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul, avea să rezume mai târziu paradoxul: vinovații există în dosar, cu nume, cu prenume și cu încadrare juridică.

Odiseea unui dosar de 413 volume

Drumul dosarului prin justiția română arată de ce, după 36 de ani, vinovăția rămâne nestabilită juridic.

• 413 volume are dosarul Mineriadei.
• 2017 — Parchetul General trimite cauza în judecată.
• 2019–2021 — Înalta Curte de Casație și Justiție constată nulitatea rechizitoriului, anulează probele și restituie dosarul la procurorii militari pentru refacerea anchetei de la zero.
• martie 2025 — procurorii militari întocmesc un nou rechizitoriu.
• 2 aprilie 2025 — 8 inculpați sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității: fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, viceprim-ministrul de atunci Gelu Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, consilierul prim-ministrului Adrian Sârbu, liderul minerilor Miron Cozma, generalul (r) Vasile Dobrinoiu și colonelul (r) Peter Petre.
• 30 aprilie 2026 — instanța supremă restituie din nou dosarul la Parchetul Militar, a treia oară, invocând neregularitatea rechizitoriului și excluzând din probe declarațiile date de inculpați în fața unei comisii parlamentare. Decizia nu este definitivă.

În limbajul acuzării, gravitatea e fără echivoc: statul, condus de aceste persoane, a lansat „o politică de represiune din motive politice împotriva populației civile din Capitală” printr-un „atac generalizat și sistematic”.

Ce s-a ales de liderul minerilor

Miron Cozma, omul care i-a condus pe ortaci în iunie 1990, a fost condamnat — dar nu pentru acele zile. Pe 15 februarie 1999, instanța supremă i-a dat 18 ani de detenție pentru instigare la subminarea puterii de stat, în legătură cu mineriada din 1991, cea care a dus la căderea Guvernului Roman.

În anul 2004, Cozma a fost grațiat chiar de președintele Ion Iliescu, în ultimele zile de mandat. Grațierea a fost revocată în urma protestelor presei și ale societății civile, iar fostul lider sindical a fost eliberat în 2005, când anularea grațierii a fost declarată ilegală de instanță.

Omul chemat la București a fost, așadar, iertat de omul care îl chemase.

„Lovitură de stat” sau „epoca de piatră”

În presa vremii, relatările despre 13–15 iunie oscilau între „tentativă de lovitură de stat” și „dovada gravei crize morale” prin care trecea țara — o criză cu o singură consecință previzibilă: „întoarcerea la epoca de piatră”.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost a treia ocazie în care FSN a folosit minerii din Valea Jiului ca forță de represiune împotriva celor care contestau regimul instaurat după Revoluția din decembrie 1989. De data aceasta însă, brutalitatea intervenției a fost fără precedent.

Procesul care a venit prea târziu

Răspunsul la întrebarea cine a plătit pentru cele trei zile a venit târziu și pe jumătate. Procesul s-a deschis în aprilie 2025 — la 35 de ani după fapte. Patru luni mai târziu, pe 5 august 2025, Ion Iliescu a murit, la 95 de ani, fără să fi ajuns vreodată în fața completului care urma să-l judece. Instanța a admis, în parte, până și excepțiile ridicate în numele lui — la luni bune după moartea sa.

Pe 30 aprilie 2026, dosarul a fost trimis înapoi la procurori, pentru a treia oară.

Așa că, la 36 de ani de la mineriadă, lucrurile stau așa: discursurile sunt în arhive. Cifrele sunt în cele 413 volume ale dosarului. Numele celor vinovați, spunea chiar procurorul care i-a anchetat, sunt și ele acolo. Lipsește doar verdictul. Fără o decizie definitivă a instanțelor, Dosarul Mineriadei rămâne nu doar o restanță a justiției, ci și o dovadă că evenimentele tragice din 13-15 iunie 1990 riscă să devină strict istorie înainte de a primi o reparație legală.