Tricotilomania: un nou studiu explică de ce oamenii simt nevoia urgentă de a-și smulge părul

Tricotilomania — smulgerea părului de pe cap, a sprâncenelor, a genelor sau din alte zone — nu este o afecțiune nouă. Conform documentelor istorice, cele mai vechi mențiuni scrise apar în lucrarea Epidemii III a lui Hipocrate, în anul 410 î.e.n. În jurul anului 350 î.e.n., Aristotel a scris despre vicii în Etica nicomahică și a inclus printre ele „obiceiul de a-și smulge părul sau de a-și roade unghiile”.

Denumită și tulburare de smulgere a părului, tricotilomania este clasificată drept comportament repetitiv centrat pe corp și poate duce la căderea părului și la afectări psihologice sau sociale semnificative.

O meta-analiză din 2022 a estimat prevalența tricotilomaniei la 1,14% în populația generală și nu a identificat o predominanță feminină semnificativă statistic. Tricotilomania apare adesea alături de alte afecțiuni de sănătate mintală: anxietatea și depresia, sindromul de stres posttraumatic (PTSD), tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Ce declanșează, de fapt, impulsul de a smulge rămâne o întrebare deschisă.

Explicația prin reglare emoțională nu s-a confirmat consecvent

O explicație frecventă pentru tricotilomanie este reglarea emoțională: smulgerea părului ajută persoana să facă față unor sentimente neplăcute — anxietate, tensiune, frustrare — și îi aduce o ușurare după ce actul s-a încheiat.

Cercetările anterioare au furnizat însă dovezi inconsistente în sprijinul acestei idei, fiindcă smulgerea părului poate avea loc și atunci când persoana este distrasă sau nici măcar nu își dă seama că o face.

10 zile de raportări făcute pe loc

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în timp real, cercetătorii de la Spitalul Universitar din Heidelberg au urmărit 61 de adulți cu tricotilomanie timp de 10 zile.

„Majoritatea studiilor existente se concentrează în principal pe comportament, neglijând impulsul și factorii subiacenți care îl pot influența”, a scris echipa în noul studiu, publicat în jurnalul științific Comprehensive Psychiatry. Cercetătorii și-au propus, așadar, să afle mai multe despre acest impuls și despre repercusiunile lui.

În loc să le ceară participanților să-și amintească ziua într-o însemnare de jurnal, în fiecare seară — metoda obișnuită de colectare a acestui tip de date —, echipa a folosit o evaluare ecologică momentană. Abordarea îi încurajează pe oameni să-și înregistreze sentimentele și acțiunile chiar în momentul respectiv, în loc să reconstituie emoții de acum câteva ore.

Participanții au primit 7 solicitări pe zi, între orele 8:00 și 22:00, prin care li se cerea să raporteze starea emoțională de moment, cât de puternică era dorința de a-și smulge părul și dacă își smulseseră părul de la evaluarea anterioară. Puteau raporta episoadele și pe măsură ce acestea aveau loc.

Au rezultat 2.557 de evaluări momentane și 702 episoade de smulgere a părului, intrate în analiza studiului.

Impulsul a prezis smulgerea mai bine decât starea emoțională

Când participanții raportau impulsuri mai puternice, era mult mai probabil să raporteze și un episod de smulgere la aceeași evaluare. Impulsurile mai puternice la o evaluare preziceau, la rândul lor, smulgerea părului la evaluarea următoare.

Episoadele anterioare creșteau și ele probabilitatea unui nou episod, ceea ce sugerează o anumită persistență a comportamentului pe parcursul unei zile. Stările emoționale, în schimb, au avut o putere predictivă mult mai redusă decât impulsurile.

Emoțiile negative — anxietatea, furia, tristețea, vinovăția, nervozitatea — au fost asociate cu impulsuri mai puternice atunci când oamenii le trăiau. La fel s-a întâmplat cu ruminația, oboseala și plictiseala. Emoțiile pozitive, dimpotrivă, au fost asociate cu impulsuri mai slabe.

Plictiseala a prezis inclusiv episoadele de smulgere

O singură stare — emoțională sau comportamentală — s-a evidențiat în mod deosebit: plictiseala.

Plictiseala a prezis atât episoadele ulterioare de smulgere a părului, cât și smulgerea din cadrul aceleiași evaluări. Oboseala, în schimb, a prezis impulsuri mai puternice, fără să fie asociată cu smulgerea propriu-zisă. Fiind un studiu observațional, analiza identifică asocieri temporale și factori predictivi, nu demonstrează că plictiseala sau oboseala cauzează smulgerea părului.

Așadar, în loc ca smulgerea părului să fie în primul rând un răspuns la suferința emoțională, comportamentul poate fi uneori legat de stimularea negativă — dar și de lipsa ei. „Stările de energie scăzută pot contribui la vulnerabilitatea față de impulsuri”, au scris autorii.

Cercetătorii trimit la o teorie conform căreia comportamentele repetitive ajută la reglarea nivelurilor de stimulare internă, ceea ce ar putea face smulgerea părului mai probabilă în stările de substimulare sau de plictiseală.

„Rolul predictiv constant al plictiselii și al oboselii, în special, sugerează că modelele care se concentrează exclusiv pe dereglarea emoțională ar putea fi insuficiente”, au scris cercetătorii.

Un eșantion mic și 10 zile de observație

Asta nu înseamnă că emoțiile sunt irelevante. Emoțiile negative și alte stări interne pot face parte din experiența unui impuls, chiar dacă nu determină în mod fiabil comportamentul care urmează. Cercetătorii subliniază și că tricotilomania s-ar putea să nu funcționeze la fel pentru toată lumea — pot exista subtipuri.

Studiul a inclus un eșantion relativ mic, format în principal din femei, iar participanții trebuiau să fie suficient de motivați pentru a duce la capăt un protocol intensiv de monitorizare de 10 zile. Ambele aspecte sunt limitări semnificative ale cercetării.

În plus, evaluările puteau fi separate de intervale de până la 4 ore, așa că schimbările rapide de emoții sau de impulsuri petrecute între ele nu au fost înregistrate.

Cu toate acestea, rezultatele sugerează că înțelegerea tricotilomaniei ar putea cere o perspectivă care depășește presupunerea că stresul, tristețea sau anxietatea împing o persoană să-și smulgă părul.

O întrebare mai utilă ar putea fi ce se întâmplă între impuls și acțiune — inclusiv plictiseala, stimularea, experiențele senzoriale, indiciile din mediul înconjurător și conștientizarea impulsului în sine.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU