Față de persoanele care au consumat cel mai puțin zahăr adăugat, cele care au consumat cel mai mult au avut un risc de demență cu 43% mai mare. Cifra vine dintr-un studiu care a urmărit timp de aproape un deceniu peste 158.000 de adulți, cei mai mulți de vârstă mijlocie.

În această perioadă, aproximativ 0,7% dintre participanți au fost diagnosticați cu demență. Procentul poate părea mic, dar e semnificativ, pentru că majoritatea participanților aveau în jur de 50 de ani la începutul studiului, o vârstă la care demența e încă rară.
Cercetătorii au constatat că un consum ridicat de zahăr a fost asociat cu o probabilitate semnificativ mai mare de a dezvolta demență, iar anumite trăsături genetice au amplificat acest risc. Rezultatele sugerează că zahărul consumat în cantități mari, mai ales cel adăugat, ar putea crește riscul de demență, iar genele l-ar putea spori și mai mult. Legăturile identificate sunt puternice, dar studiul nu dovedește că zahărul provoacă direct boala.
Demența, care afectează milioane de oameni și familiile lor, e privită adesea ca o boală a bătrâneții, însă bazele ei biologice pot fi puse cu zeci de ani mai devreme. În Statele Unite, de pildă, aproximativ 1,7% dintre adulții cu vârste cuprinse între 65 și 74 de ani au o formă diagnosticată de demență, iar ratele cresc brusc după 75 de ani. Studiul s-a concentrat pe persoane aflate la mijlocul anilor 50, ca să evalueze dacă zahărul consumat în această etapă a vieții este asociat cu un risc mai mare de demență în deceniul următor, o perioadă în care, de obicei, simptomele încă nu au apărut.
Și cercetări anterioare au asociat un consum ridicat de zahăr adăugat cu un risc mai mare de demență, însă puține au analizat cum poate varia acest risc în funcție de profilul genetic al fiecăruia. Studiul de față ajută la acoperirea acestui gol, cu o perspectivă mai personalizată asupra felului în care zahărul și genetica pot interacționa și pot influența sănătatea creierului pe termen lung.
Chestionare alimentare, probe genetice și registre medicale
În spatele studiului stă o echipă de cercetători medicali din China, cu expertiză în nutriție, epidemiologie și boli cronice. Datele provin din UK Biobank, un amplu studiu de sănătate aflat în desfășurare, care include peste 500.000 de adulți din Anglia, Scoția și Țara Galilor, cu vârste cuprinse între 37 și 73 de ani.
Pentru această analiză, cercetătorii s-au oprit asupra a 158.408 participanți, cu o vârstă medie de 56 de ani, care au completat în mod repetat chestionare despre alimentația lor într-un interval de 24 de ore și au furnizat probe genetice.
Pe baza acestor date, echipa a estimat cât zahăr adăugat consuma fiecare persoană (cum ar fi cel din băuturile răcoritoare, dulciuri și produse de patiserie) și cât zahăr natural (cel din fructe și lactate). Tot pe baza lor, a calculat scoruri de risc genetic pentru trăsături legate de metabolismul zahărului, de bacteriile intestinale și de predispoziția la demență. Pe durata urmăririi, cazurile de demență au fost identificate prin registrele naționale de sănătate, inclusiv prin evidențele spitalelor și registrele de decese.
Tipul de zahăr și genele par să conteze
Diferența de 43% se referă la zahărul adăugat, dar și zaharurile prezente în mod natural în alimente au fost asociate cu o oarecare creștere a riscului, chiar dacă efectul lor a fost mai redus.
Genetica pare și ea să joace un rol important. Participanții cu anumite trăsături genetice legate de flora intestinală s-au dovedit mai sensibili la efectele zahărului asupra riscului de demență. E vorba de un scor genetic mai mic pentru Ruminococcaceae UCG-014 sau de unul mai mare pentru Oscillospira. Asemenea interacțiuni între gene și alimentație sugerează că urmările depind de biologia fiecăruia.
Un eșantion mai sănătos și mai înstărit decât media
Ca orice cercetare, și aceasta are limite. Participanții din UK Biobank sunt, în medie, mai atenți la sănătate, mai puțin predispuși la obezitate și mai înstăriți decât populația generală a Regatului Unit, așa că rezultatele ar putea să nu fie valabile în aceeași măsură pentru toate grupurile.
Aproximativ 90% dintre participanți sunt albi, iar eșantionul nu a fost suficient de divers din punct de vedere rasial ca să permită o analiză a felului în care zahărul, genetica și riscul de demență pot diferi de la un grup rasial sau etnic la altul. Cât despre alimentație, datele au fost declarate chiar de participanți, ceea ce poate introduce o anumită inexactitate.
Un factor de risc asupra căruia se poate interveni
Studiul sugerează că alimentația de-a lungul vieții, în special consumul de zahăr, ar putea influența sănătatea creierului peste ani, iar cea de la vârsta de mijloc poate avea efecte pe termen lung. Mai exact, un consum mai ridicat de zahăr, mai ales în combinație cu anumite trăsături genetice, poate crește riscul de demență.
Acest consum e însă un factor de risc modificabil. Reducerea zaharurilor adăugate e un sfat înțelept pentru majoritatea oamenilor și o modalitate simplă și proactivă de a susține sănătatea cognitivă odată cu înaintarea în vârstă. Pentru cei cu predispoziție genetică la demență, ar putea fi deosebit de importantă.
Iar mai puțin zahăr adăugat nu înseamnă o poftă de dulce nesatisfăcută: zaharurile adăugate au avut un impact mai mare asupra riscului de demență decât cele naturale, precum cele din fructe, așa că variantele pe bază de fructe pot fi o alegere excelentă în rutina zilnică. Sunt totuși necesare mai multe cercetări, în special pe populații mai diverse.


