Pe 4 noiembrie 1957, la 17:58, ora Moscovei, avionul delegației române s-a prăbușit după ce agățase coroanele copacilor dintr-o pădure de lângă Aeroportul Vnukovo. Printre cei scoși vii dintre fiarele contorsionate se afla Nicolae Ceaușescu. Locul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniștilor români, rămăsese neocupat: o problemă de sănătate îl ținuse la București.
După 1965, când Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere, accidentul a căpătat o a doua viață, sub forma unei bănuieli. Se spunea că sovieticii ar fi vrut să-l lichideze. Documentele anchetei și memoriile unui supraviețuitor descriu însă un zbor autorizat pe ceață și un echipaj care nu fusese pregătit pentru el.
O delegație fără liderul ei
Pe 7 noiembrie 1957, Moscova sărbătorea 40 de ani de la revoluția bolșevică, o aniversare de prim rang în calendarul comunist. Delegația care urma să reprezinte România a fost stabilită pe 2 noiembrie, în ședința Biroului Politic al Partidului Muncitoresc Român (PMR). Gheorghiu-Dej, prim-secretarul partidului, a lipsit de pe listă, iar explicația oficială dată colegilor a fost că medicii nu-i îngăduiau călătoria.
Conducerea delegației i-a revenit lui Chivu Stoica, președintele Consiliului de Miniștri. Al doilea ca rang era Nicolae Ceaușescu, secretar al Comitetului Central cu Organizatoricul. Componența avea două fețe: guvernul reprezenta statul român, iar trimișii partidului urmau să poarte convorbiri bilaterale cu omologii lor din PCUS, partidul comunist sovietic.
Alături de cei doi, în avion se aflau:
- Grigore Preoteasa, secretar al CC al PMR cu Propaganda și Agitația;
- Ștefan Voitec și Alexandru Moghioroș, locțiitori ai președintelui Consiliului de Miniștri;
- Leonte Răutu, șeful Secției de Propagandă și Agitație a CC al PMR;
- Ștefan Voicu, redactor-responsabil al revistei „Lupta de clasă”;
- Mihai Novicov, translator;
- Alexandru Micu, ofițer de Securitate, garda de corp a lui Chivu Stoica;
- Ion Petrescu, stenograf.
În acei ani, asemenea călătorii se făceau cu avioane și echipaje sovietice. Din cei 16 oameni aflați la bord, 6 făceau parte din echipaj.
Șah deasupra norilor și o escală la Kiev
Aparatul, un Il-14, a decolat din București în dimineața zilei de 4 noiembrie, la ora 09:48. Starea de spirit de la bord era destinsă: delegația mergea la o sărbătoare, iar lumea comunistă nu dădea semne de criză. Ceaușescu își petrecea drumul ca de obicei, aplecat peste tabla de șah, jucând pe rând cu Grigore Preoteasa și cu Leonte Răutu.
La prânz, avionul a aterizat la Kiev pentru realimentare. Pe aeroport îi așteptau reprezentanți ai Partidului Comunist din Ucraina, iar escala s-a prelungit cu mâncare, băutură și veselie. Chivu Stoica s-a alăturat chiar gazdelor ucrainene în grupul oficial care l-a primit pe János Kádár, liderul comuniștilor maghiari, al cărui avion făcea și el escală acolo.
Spre Moscova, aparatul a plecat după-amiază. Pasagerii resimțeau deja oboseala: aveau în spate ore de călătorie, câteva runde de masă și băutură și conversațiile de protocol ale unui asemenea drum.
10 minute deasupra Vnukovo
La 17:48, ora Moscovei, echipajul a contactat turnul de control. Norii și ceața reduceau vizibilitatea. În manevra de apropiere, avionul a coborât prematur, a atins vârfurile copacilor din pădurea vecină aeroportului, a pierdut viteză și s-a prăbușit la 17:58.
În prăbușire și-au pierdut viața Grigore Preoteasa și Ivan Ivanovici Hriucalov, navigatorul aeronavei. Comandantul, Valeri Nikolaievici Sleacov, și tehnicianul de bord, Nikolai Zaharovici Pavlikov, au murit ulterior la spital. Ceilalți 12 oameni de la bord au supraviețuit, cu răni de gravitate diferită.
Mărturia translatorului
Momentele ciocnirii și ale evacuării au fost reconstituite de Mihai Novicov, translatorul delegației, în volumul de memorii „Moartea lui Grigore Preoteasa. Catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, apărut la București, la Editura Evenimentul Românesc, în 1998.
Primul semnal a fost o zdruncinătură pe care pasagerii n-au putut-o lua drept contactul roților cu pista: aparatul izbise crestele copacilor. A urmat o a doua lovitură, mult mai puternică, ce i-a smuls pe oameni din locuri. Scaunele nu aveau centuri de siguranță pentru aterizare, iar această lipsă a agravat rănile.
Odată avionul ajuns la sol, românii au sărit afară și au alergat cât mai departe, ferindu-se de suflul exploziei. Atunci când rezervoarele s-au aprins și s-a auzit prima bubuitură, au constatat că Preoteasa nu era cu ei.
Buletinul medical al lui Ceaușescu
Ceaușescu a ieșit din dezastru cu răni ușoare. Raportul medical emis pe 5 noiembrie de Ministerul Sănătății al URSS nota că acesta „a căpătat o contuzie la jumătatea dreaptă a coşului pieptului şi a încheieturii stângi a gambei. Jupuituri la faţă, mâini şi picioare. Temperatura corpului 37, 30 grade. Stare generală satisfăcătoare”.
Conducerea sovietică a urmărit cazul îndeaproape. Chiar în seara de 4 noiembrie, Nikolai Bulganin, prim-ministrul URSS, i-a vizitat pe răniți la spital.
Un echipaj scăpat de sub supraveghere
Încă din ziua catastrofei s-a întrebat de ce primise avionul românesc acordul de aterizare pe o vizibilitate atât de slabă, în condițiile în care delegația Ungariei fusese întoarsă din drum. S-a pus la îndoială și siguranța echipajului sovietic care deservea aparatul, primit cadou de la URSS.
Ancheta s-a desfășurat în Uniunea Sovietică, sub conducerea unei comisii guvernamentale prezidate de Alexei Kosîghin, cel care avea să fie premierul URSS între anii 1964 și 1980. Comisia a aflat că oamenii lui Sleacov îi transportau pe demnitarii români în Uniunea Sovietică din 1954 și erau angajați ai Ministerului Apărării al URSS. Până în acel an zburaseră pe un Il-12, oferit guvernului român în 1949, după care fuseseră recalificați pentru modelul Il-14; aparatul prăbușit la Vnukovo fusese livrat Bucureștiului în decembrie 1956.
Aviatorii trăiau la București împreună cu familiile, în locuințe din zonele de protocol ale Capitalei. După accident, rudele lor au fost scoase în grabă din România.
Pregătirea avionului pentru fiecare zbor cădea numai în sarcina echipajului. Lucrând într-o țară străină, în afara controlului exercitat de Ministerul Apărării de la Moscova, aviatorii și-au luat libertăți pe care ancheta le-a consemnat: nu acumulaseră orele de zbor necesare pentru transporturile pe care le asigurau. Zborul de probă din 2 noiembrie îl efectuase doar comandantul, fără copilot și fără navigator.
Verdictul comisiei Kosîghin
Neregulile ieșiseră la iveală încă de la Kiev. Aeroportul din Moscova a autorizat totuși echipajul să continue zborul spre capitala sovietică, unde vremea ridica serios riscul. Pe panta de aterizare, Sleacov l-a asigurat pe dispecer că nu va avea dificultăți, apoi a ignorat ordinele de a nu mai coborî.
Lovind vârfurile copacilor, avionul s-a izbit de pământ înclinat spre stânga. Raportul comisiei a stabilit că aeronava nu avusese nicio defecțiune înainte de prăbușire și a pus întreaga răspundere pe seama echipajului, lipsit de pregătirea necesară pentru o aterizare pe intemperii. Oamenii găsiți vinovați muriseră însă în urma accidentului: comandantul, navigatorul și tehnicianul de bord.
Gardă de onoare cu Hrușciov și Kim Ir Sen
„Scînteia”, oficiosul PMR, nu a anunțat imediat accidentul. Moartea lui Grigore Preoteasa a apărut în ediția din 6 noiembrie. Partidul a trimis la Moscova o delegație condusă de Vladimir Gheorghiu, secretar al CC al PMR, cu misiunea de a aduce acasă rămășițele.
Sicriul a fost depus la Casa Sindicatelor din Moscova. La căpătâiul lui au făcut de gardă figurile de vârf ale puterii sovietice: Nikita Hrușciov, prim-secretarul PCUS, premierul Bulganin, Kosîghin, Anastas Mikoian și Kliment Voroșilov, șeful statului sovietic. Li s-au adăugat demnitari din „țările frățești”, între care polonezul Gomulka, nord-coreeanul Kim Ir Sen, mongolul Țedenbal, vietnamezul Ho Și Min și iugoslavul Kardelj.
Corpul a fost adus în țară cu trenul, însoțit de o delegație sovietică în fruntea căreia se afla Leonid Brejnev, viitorul lider al URSS, șef al statului sovietic între anii 1977 și 1982. Grigore Preoteasa a fost înmormântat cu funeralii naționale pe 13 noiembrie 1957.
Ce a găsit autopsia
Raportul medico-legal începe cu urmele focului: „Prin examinarea medico-legală a cadavrului tov. Preoteasa Grigore au fost constatate arsuri extrem de intense pricinuite întregului corp de flacără, arsuri ce în general s-au transformat în carbonizare, o distrugere însemnată prin flacără a ţesuturilor moi şi a oaselor craniului, a trunchiului extremităţilor şi a unei părţi a organelor interioare, precum şi schimbările organelor ce s-au păstrat, intervenite sub acţiunea unei temperaturi mari.”
Legiștii au căutat apoi semne de violență și au notat: „Pe părţile cadavrului, ce s-au păstrat, n-au fost găsite leziuni, pricinuite de unelte perforate, tăietoare, despicătoare sau de armă de foc.” Asupra cauzei decesului, documentul își recunoaște limita: „Cauza morţii tov. Preoteasa după datele examinării cadavrului nu se poate stabili din pricina distrugerii prin flacără a unei părţi a organelor.”
Momentul morții a putut fi în schimb precizat. „Găsirea funinginei în căile respiratorii şi culoarea roşie deschisă a sângelui arată că tov. Preoteasa a căzut în flacără fiind încă în viaţă.” Raportul răspunde dinainte unei posibile obiecții: „Acestei concluzii nu contrazice analiza negativă a sângelui cu privire la prezenţa oxidului carbonic, întrucât acest oxid se poate găsi în sânge numai în concentraţiuni importante.”
Testele chimice au fost negative în privința alcoolului: „La examinarea chimică a organelor, alcoolul etilic nu a fost găsit.” Ultima constatare privește starea de sănătate a victimei: „Datele examinării cadavrului arată că tov. Preoteasa Grigore, când a fost în viaţă, a suferit de arterioscleroză cu o afecţiune însemnată a arterelor coronale ale inimii, precum şi de o ciroză oarecare şi obezitate a ficatului şi de scleroză a rinichilor.”
Prietenul ridicat de Ceaușescu
Dispariția lui Grigore Preoteasa a lovit o conducere aflată în plină reorganizare. La Plenara CC din 28 iunie–3 iulie 1957, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi fuseseră excluși din Biroul Politic, iar partidul căuta oameni noi pentru vârf. Pe 11 iulie, Biroul Politic a decis convocarea unei noi plenare pentru 13 iulie, cu chestiuni organizatorice pe ordinea de zi, începând cu ocuparea locurilor rămase libere.
Propunerea i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu: Biroul Politic să fie „întărit” cu un membru supleant, ministrul de Externe Grigore Preoteasa. Acesta conducea diplomația română din 4 octombrie 1955 și a părăsit ministerul în iulie 1957. Cei doi se cunoșteau de mult: trecuseră împreună prin lagărul de la Târgu-Jiu în anii războiului și fuseseră eliberați amândoi în august 1944.
Recomandându-l pentru Secretariat, Ceaușescu i-a schițat colegilor portretul candidatului: „Dumneavoastră îl cunoaşteţi pe tov. Grigore Preoteasa. El este un vechi membru de partid. Este membru de partid din 1934, a stat în această perioadă şi în închisoare; a dovedit în munca pe care a avut-o hotărâre, devotament, abnegaţie pentru îndeplinirea sarcinilor care-i reveneau pe linie de partid.” A continuat cu parcursul de după război: „După 23 August a lucrat un timp în domeniul presei, în ultima vreme a fost ministru al Ministerului Afacerilor Externe. Biroul Politic consideră că prin alegerea sa ca membru supleant al Biroului Politic şi Secretar al Comitetului Central va duce la întărirea partidului nostru şi că tov. Preoteasa va întări în bune condiţiuni această sarcină”.
Răspunsul din dosarul de la Vnukovo
Bănuiala unui atentat sovietic împotriva lui Nicolae Ceaușescu a circulat după 1965, când supraviețuitorul de la Vnukovo ajunsese la conducerea țării. Actele din 1957 nu oferă nimic care să sprijine această speculație: comisia lui Kosîghin a găsit un avion fără defecte și un echipaj nepregătit, iar legiștii n-au descoperit, pe ce se păstrase din trupul lui Preoteasa, urme de armă sau de lamă. Toate aceste concluzii poartă însă semnătura unor anchetatori sovietici.
„Mai întâi, nu cred că a fost vorba în vreun fel de o acțiune deliberată de lichidare a delegației române ori a lui Preoteasa. Absența lui Dej din fruntea delegației nu trebuie citită drept altceva decât a fost: rezultatul unei gripe rebele. Câteva zile mai târziu, Dej se afla la Moscova, unde a participat la Consfătuirea mondială comunistă (însoțit, între alții, de impenitentul stalinist Petre Borilă). Apoi, între membrii delegației se aflau personaje de prim rang: Chivu Stoica era numărul doi în stat, ca prim-ministru, iar Alexandru Moghioroș era unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Dej din Biroul Politic. Nicolae Ceaușescu era membru al Biroului Politic și secretar al CC însărcinat cu cadrele partidului”, a afirmat istoricul Vladimir Tismăneanu.
Dintre cei patru morți ai accidentului, trei erau aviatori sovietici, inclusiv comandantul pe care ancheta l-a declarat vinovat. Al patrulea a fost singurul membru al delegației care nu s-a mai întors viu: Grigore Preoteasa, omul pe care Ceaușescu îl adusese, în vara aceluiași an, în conducerea partidului, și unul dintre cei cu care jucase șah pe drum. Ceaușescu a ieșit din epavă cu o contuzie și câteva zgârieturi, iar accidentul în care își pierduse prietenul avea să fie povestit, după ce el a ajuns la putere, ca un atentat îndreptat împotriva lui.
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Genă de criminal: Romca Cozmici, „al doilea Râmaru”, era fiul comandantului lagărelor de la Canal
Vopselele Egiptului Antic aveau ingrediente surprinzătoare și erau mai complexe decât se credea, arată un studiu
Un nou fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume a ieșit la iveală și conține un mesaj despre refugiații de război
Accidentul aviatic de la Moscova, 1957: Ceaușescu a scăpat cu viață, Grigore Preoteasa a murit
