În dimineața zilei de 17 ianuarie 1966, în plin Război Rece, cerul de deasupra coastei spaniole era senin. La altitudine, un bombardier american se apropia de un avion-cisternă pentru o manevră de rutină: realimentarea în zbor. Se făcuse de mii de ori. De data aceasta, cele două aparate s-au ciocnit.
La bordul bombardierului se aflau patru Cunoscută și sub numele de bombă cu hidrogen (bomba H). Spre deosebire de o bombă atomică simplă, folosește fuziunea nucleară pentru a elibera o forță distructivă de sute sau mii de ori mai mare. — printre cele mai distrugătoare arme construite vreodată. În câteva secunde, ele se prăbușeau spre un sat de pescari pe care aproape nimeni nu-l auzise până atunci: Palomares. Trei au lovit pământul. Una a dispărut în Marea Mediterană. Niciuna nu a explodat nuclear. Și totuși, șase decenii mai târziu, urmările acelei dimineți încă nu s-au stins. Accidentul nuclear de la Palomares a devenit nu doar o criză militară internațională, după cum arată BBC, ci și un dezastru ecologic tăcut pentru cei trimiși să curețe solul iradiat.
Misiunea care purta bombe nucleare prin cer, fără pauză
Structura forțelor nucleare ale unui stat, împărțită pe trei căi de lansare: rachete terestre (în silozuri), rachete lansate de pe submarine și bombardiere strategice (în aer). americană — coloana vertebrală a strategiei de descurajare a Pentagonului — a fost dezvoltată treptat în anii ’50 și fixată ca doctrină în anii ’60. Pe lângă silozurile de rachete și submarine, al treilea pilon erau bombardierele strategice.
Astăzi, aceste avioane nu mai patrulează permanent. Dar între anii 1961 și 1968, în plin Război Rece, ele zburau încărcate cu cele mai devastatoare arme ale momentului, în zone din care puteau lovi Uniunea Sovietică. Misiunea se numea Program militar secret al SUA (1960-1968). Bombardiere americane patrulau aerian 24/7, gata să lanseze un contraatac nuclear asupra URSS în cazul izbucnirii unui război.
Erau zboruri fără oprire, considerate atunci o necesitate. Nu erau și lipsite de pericol. Cât de mare era riscul s-a văzut limpede deasupra Spaniei, într-o perioadă în care tensiunile dintre SUA și Uniunea Sovietică atinseseră cote maxime.
Ce s-a întâmplat la Palomares? Coliziunea din 1966 de deasupra Mediteranei
Un Unul dintre cele mai mari și cunoscute bombardiere strategice cu rază lungă de acțiune din istoria SUA, capabil să transporte zeci de tone de armament convențional sau nuclear. urma o rută prin Strâmtoarea Gibraltar și Marea Mediterană, cu destinația Italia și Marea Adriatică. Pentru a-și continua drumul, avea nevoie de combustibil. Avionul-cisternă KC-135 a venit în întâmpinarea lui.
Accidentele se mai întâmplă la realimentările în zbor. Acesta a fost însă altceva: bombardierul căra patru bombe termonucleare. Când cele două aparate s-au lovit, bombardierul s-a dezintegrat în aer.
„A fost haos”: ce au găsit la Palomares
Trei dintre bombe au căzut lângă Palomares, un sat de pe coasta de sud-est a Spaniei. A patra a căzut în mare.
În doar câteva ore, aproximativ 1.600 de militari americani au fost aduși în satul izolat de pescari. Explozibilii convenționali din două dintre bombe detonaseră la impactul cu solul, săpând cratere adânci și împrăștiind Element chimic radioactiv, folosit ca „miez” pentru armele nucleare. Este extrem de toxic; inhalarea sau ingerarea unor particule microscopice crește dramatic riscul apariției cancerului. peste terenurile agricole. În terminologia militară a Pentagonului, pierderea sau distrugerea accidentală a unor astfel de arme nucleare este clasificată sub numele de cod Broken Arrow (Săgeată Ruptă).
Unul dintre primii oameni trimiși să inspecteze zona, la doar câteva ore după accident, a fost John Garman, ofițer de poliție militară. Avea 23 de ani.
„A fost haos. Resturile s-au împrăștiat prin tot satul. O mare parte din bombardier s-a prăbușit în curtea unei școli”, a declarat Garman într-un interviu pentru New York Times.
Decontaminarea a fost masivă. Potrivit History.com, 1.400 de tone de vegetație și sol radioactiv au fost transportate în Statele Unite pentru a fi procesate în siguranță.
Bomba pierdută în adânc: 80 de zile de căutări
Recuperarea celei de-a patra bombe a cerut una dintre cele mai complexe operațiuni de recuperare subacvatică din istorie. Căutările au durat 80 de zile. Au fost mobilizate 33 de nave ale marinei americane, 3.000 de oameni și submersibilul de mare adâncime Unul dintre primele și cele mai faimoase vehicule de explorare la mare adâncime din lume. Același submersibil a fost folosit, 20 de ani mai târziu, pentru a explora epava Titanicului.
Pista decisivă a venit de la un pescar din zonă. Acesta văzuse bomba căzând în apă după ce i se deschisese parașuta, iar mărturia lui i-a ajutat pe americani să o localizeze la 780 de metri adâncime.
Nici recuperarea nu a fost simplă. La prima încercare, un cablu s-a rupt și bomba a alunecat într-un canion subacvatic și mai adânc. A fost regăsită abia nouă zile mai târziu.
Pe 7 aprilie 1966, bomba a fost scoasă în sfârșit la suprafață. Învelișul exterior era îndoit, dar arma rămăsese intactă. Nu existau scurgeri radioactive.
Cine a plătit, de fapt, pentru acea dimineață
Din cei 11 membri ai echipajelor celor două avioane, 7 au murit. La sol, niciun localnic nu a fost rănit. Bilanțul părea, în acea primă fază, aproape miraculos. Adevăratul cost a apărut în timp.
Timp de zeci de ani, mulți dintre cei 1.600 de veterani care lucraseră la decontaminarea solului s-au îmbolnăvit. Cel mai des, de diferite forme de cancer asociate expunerii la radiații.
Oamenii au dat în judecată Departamentul pentru Drepturile Veteranilor din Statele Unite, după ce autoritățile negaseră că ar fi existat vreun risc de expunere. Abia în 2022, Congresul american a adoptat o lege care le acorda îngrijiri medicale veteranilor afectați rămași în viață și anumite beneficii rudelor celor decedați.
Sfârșitul „Chrome Dome”
Operațiunea „Chrome Dome” nu a supraviețuit mult acelei dimineți. Doar doi ani mai târziu, un alt B-52 încărcat cu bombe termonucleare s-a prăbușit lângă Baza Aeriană Thule, în Groenlanda. De data aceasta, conducerea Forțelor Aeriene ale Statelor Unite a suspendat imediat și pe termen nelimitat zborurile din cadrul operațiunii.
Decontaminarea s-a încheiat demult. Procesele, mult mai târziu. Recunoașterea oficială a ceea ce li s-a întâmplat veteranilor de la Palomares a venit abia în 2022 — la peste o jumătate de secol distanță. Pentru mulți dintre cei 1.600 de oameni, prea târziu. Astăzi, accidentul nuclear de la Palomares rămâne unul dintre cele mai grave avertismente ale Războiului Rece — o dovadă că, uneori, prețul evitării apocalipsei a fost plătit chiar de cei trimiși să o prevină.
(FAQ) Întrebări frecvente despre accidentul nuclear de la Palomares
Au explodat bombele nucleare căzute în Spania?
Ce s-a întâmplat cu bomba căzută în Marea Mediterană?
Care au fost consecințele pentru militarii care au curățat zona?
Ce înseamnă codul „Broken Arrow” (Săgeată Ruptă)?
Ce s-a mai descoperit în Istorie & Arheologie?
Ilse Koch, una dintre cele mai sinistre femei ale regimului Hitler: de la Buchenwald la închisoarea pe viață
Benjamin Fondane, poetul ieșean gazat la Auschwitz după ce a refuzat să iasă din lagăr fără sora sa
Execuția macabră a Mariei, regina Scoției, și lovitura ratată a călăului
Ultimele cuvinte pierdute: misterul Expediției Franklin din 1845 și cea mai mare catastrofă din istoria polară
