Reales în unanimitate, răsturnat peste o lună. Ultimul Congres al lui Ceaușescu

Desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989, Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român a rămas în istorie drept ultimul congres al lui Ceaușescu. În timp ce blocul sovietic se prăbușea, dictatorul regiza la București o falsă apoteoză a puterii sale.

În data de București, în noiembrie 1989, străzile aparțineau patrulelor. Militari, milițieni și gărzi patriotice străbăteau un oraș golit de oameni. În sala Congresului, dimpotrivă, se scanda un nume și se aplauda în reprize. Numai ovațiile la raportul politic au durat o sută de minute.

Cu două săptămâni înainte, la Berlin căzuse Zidul care despărțise o țară în două.

Nicolae Ceaușescu avea 71 de ani și aproape un sfert de secol de putere în spate. În patru zile avea să fie reales secretar general, în unanimitate. În mai puțin de o lună avea să fie răsturnat, judecat și executat. Cum ajunge un regim să-și pună în scenă propria apoteoză exact în clipa prăbușirii?

Înțelegerea modului în care a fost orchestrat acest eveniment explică mecanismul negării prin care regimul comunist a refuzat să accepte realitatea, accelerând astfel propria sa prăbușire violentă.

Ce s-a întâmplat la Congresul al XIV-lea al PCR în noiembrie 1989?

Al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român s-a deschis pe 20 noiembrie 1989. Avea să se încheie patru zile mai târziu cu realegerea lui Ceaușescu, aflat la conducerea țării din 1965.

Rezultatul nu a surprins pe nimeni. Voturile fuseseră, foarte probabil, numărate cu mult timp înainte.

În jur, harta politică a Europei de Est se rescria de la o săptămână la alta. În Polonia se instalase primul guvern pluralist de după război. Chiar și dinspre Moscova veneau semnale că ceva trebuia să se schimbe.

La București, agenda rămânea intactă — ba chiar mai dârză. Ceaușescu insista pe linia dură a socialismului în care se formase, în anii '50.

Șase ore de raport și o sută de minute de aplauze

În prima zi a Congresului, Ceaușescu a citit timp de 6 ore raportul politic, un document cu 24 de capitole care prezenta realizările cincinalului încheiat și planul pe următorii 5 ani. Discursul a fost întrerupt de ovații și aplauze care au durat o sută de minute. Această unanimitate nu era o expresie a entuziasmului, ci o coregrafie a terorii pure. Ovațiile erau dirijate metodic de „aplaudaci” plasați strategic în primele rânduri, în timp ce agenții Securității în civil monitorizau fiecare participant: cine nu se ridica suficient de repede în picioare sau nu aplauda cu destulă energie devenea instantaneu suspect. Nimeni nu a îndrăznit să se opună sau să se abțină, votul fiind dictat de instinctul primar de supraviețuire.

La capitolul politică externă, a cerut în premieră anularea Pactului Ribbentrop-Molotov, prin care URSS anexase Basarabia și nordul Bucovinei. Prin această cerere neobișnuită, Nicolae Ceaușescu încerca o ultimă manevră disperată de a stimula un sentiment naționalist antisovietic, ca reacție defensivă la politicile de deschidere și reformă dictate de Mihail Gorbaciov la Moscova.

Despre prosperitatea poporului a vorbit ca și cum trăia într-o realitate paralelă: „Consumul alimentar a crescut de la 1.800 de calorii zilnic pe locuitor, în 1950, la circa 3.300 calorii în prezent”

Dincolo de cifrele aberante privind alimentația, Ceaușescu a folosit acest Congres pentru a consfinți „marea sa victorie”: plata integrală a datoriei externe a României, finalizată în primăvara acelui an. Orbirea regimului era atât de profundă încât, în timp ce populația supraviețuia cu alimente pe cartelă în frigul apartamentelor, dictatorul propunea o lege prin care România să nu mai ia niciodată credite externe, ratând complet realitatea colapsului intern de dragul independenței economice iluzorii.

Ultima zi, minut cu minut

Radio Europa Liberă a reconstituit programul acelei ultime zile, notat până la minut:

„Conform agendei lui Ceaușescu, această ultimă zi a început la 08:30 și s-a terminat la ora 14:20. A urmat, între 14:45 și 16:55, o recepție dată în sala Expoziției Naționale. A primit-o de mai multe ori pe Elena, a venit cinci minute și Nicu Ceaușescu, apoi tot în mare fugă Ilie Matei, Ștefan Andrei (cinci minute, după amiază, după recepție) Ion Văduva, Ion Stoian, C. Olteanu cu toții în mare vârvoră. Programul s-a încheiat la 18:30”

„Era o atmosferă suprarealistă”

Cum arăta totul din interiorul aparatului? Scriitorul Stelian Tănase, convocat în acele zile la București, descrie un oraș ținut sub control și un deznodământ pe care nimeni nu-l mai aștepta:

„Ceaușescu răminea astfel dictatorul absolut al României. Era la putere din 1965. Străzile Bucureștiului erau pustii, traversate doar de patrulele de militari, milițieni și așa zise gărzi patriotice. Fusesem chemat la Partid la Capitală și mi se atrăsese atenția să nu ies pe străzi, să nu mă întâlnesc cu diplomați sau cu ziariști străini. Un echipaj de Securitate stătea în fața blocului zi și noapte. Nu ma păzeau de fapt pe mine, ci pe Ceaușescu. Să nu fie deranjat de vreun protest tocmai în zilele Congresului. Era o atmosferă suprarealistă. Zidul Berlinului căzuse. Erau schimbări mari la vârful partidelor comuniste de la Budapesta, Berlin, Sofia etc. La Varșovia exista deja primul guvern necomunist apărut după în 1945. Blocul sovietic se prăbușea. Epoca războiului rece apusese.

La Congres nu s-a întâmplat ce aștepta toată lumea – înlocuirea lui Ceaușescu. A fost reales în unanimitate. Cu urale repetate, scandarea numelui său și aplauze. A urmat apoi o baie de mulțime în Piața Palatului care voia – s-a transmis în direct la TVR - să arate că e iubit de popor. Că entuziasmul realegerii sale este general. Firește, cu tot circul propagandistic – dansatori, tarafuri, civili, muncitori aduși din uzinele bucureștene. Plus Miliția, Securitatea, Armata – stâlpii puterii. Ce spectacol înșelător. Peste o lună avea să fie răsturnat de la putere, judecat și executat”

Mesajul pentru tovarăși

Cu o zi înainte de ședința finală, în pauzele Congresului, liderul s-a întâlnit cu delegații ale partidelor muncitorești venite de pe mai multe continente. Spre deosebire de congresele glorioase din deceniile trecute, în noiembrie 1989 izolarea diplomatică a României devenise absolută. Presa occidentală fusese restricționată masiv, delegațiile din țările democratice au boicotat evenimentul, iar URSS-ul lui Mihail Gorbaciov privea apoteoza de la București ca pe o bizarerie anacronică. Singurele mesaje de solidaritate reală mai veneau doar de la regimurile staliniste dure, precum Coreea de Nord, China sau Cuba. Radio Europa Liberă rezumă un discurs în care lauda de sine aluneca în avertisment:

„Cu o zi înainte, în pauzele Congresului, s-a văzut cu delegațiile partidelor muncitorești din Asia, Africa, Orientul Mijlociu și Oceania. Le-a ținut un speech în care le mulțumea și se lăuda cu realizările care, spunea el, au fost posibile doar pentru că poporul român este liber și își construiește viața așa cum dorește, că doar așa, fără amestec din afară, se poate realiza progresul economic și social. Cu reprezentanții partidelor din Europa este mai direct. Sunt multe probleme pe continent. Fiecare înțelege să le rezolve în felul lui dar asta nu este o problemă «care trebuie să afecteze colaborarea și solidaritatea între partidele comuniste și muncitorești, ca partidele socialiste, social-democrate, cu partidele democratice din Europa sau din alte țări.» Apoi îi mustră pe cei grăbiți să facă „așa zise transformări socialiste în Europa” care sunt, de fapt, în unele țări socialiste, «orientări spre forme capitaliste».

Țările respective au probleme de soluționat (șomaj, lipsa locuințelor, analfabetism etc.) și le invită, mai întâi să se concentreze pe soluționarea acestor probleme. Le mai spune că i-a întâlnit pe reprezentanții țărilor în curs de dezvoltare cu care s-a înțeles să dea «o ripostă fermă acțiunilor antisocialiste» și că se așteaptă ca partidele comuniste europene să adopte o poziție în spiritul principiilor socialismului științific, al solidarității revoluționare. Îi ironizează pe cei care susțin că nu există deosebiri între libertatea din țările socialiste și cea din țările capitaliste”

Premoniția din final

Tot de la tribuna Congresului, în discursul său, o singură frază părea desprinsă din alt registru:

„Nimic nu este veșnic. Nimic nu poate să oprească lumea la nivelul actual de dezvoltare al unor țări sau al altora”

Părea să anunțe tocmai ceea ce avea să urmeze. Blocul sovietic se prăbușea, Zidul căzuse, iar la Budapesta, Berlin și Sofia conducerile comuniste se schimbau una după alta. La București, mulțimea adusă în Piața Palatului scanda un nume.

Spectacolul s-a stins repede. La mai puțin de o lună după realegerea în unanimitate, Nicolae Ceaușescu era răsturnat de la putere, judecat și executat. Apoteoza dintr-un oraș pustiu rămăsese, până la capăt, doar un spectacol înșelător.

Merită să știe și alții asta?

Votează dacă ți-a plăcut articolul.

DA NU